duminică, 4 iunie 2017
Miting general in Capitala - Parcul Izvor, 6 iunie a.c., incepand cu ora 11.00
Sindicadul
Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) isi invita nu numai partenerii din
CNSC ci si toate sindicatele nemultumite de Proiectul Legii salarizarii unitare,
la mitingul organizat in fata Camerei Deputatilor, marti, 6 iunie a.c.,
incepand cu ora 11.00. Separat, organizam pichetarea Ministerului Muncii, tot
cu incepere de la 11.00. Rugam pe liderii participantilor sa-si anunte prezenta
cu numarul de persoane participante si numerele de inmatriculare ale
autovehicolelor - in situatia in care vin din provincie, la Secretariatul
General al SCMD - tel. 0736600961, e-mail sindicatulmilitarilor@gmail.com.
Pentru ce manifestam - vedeti
aici.
Honor et Patria!
Vae victis!
PRESEDINTELE
SCMD
duminică, 19 martie 2017
ADUNARE GENERALA A FILIALELOR SECTORULUI 2 BUCURESTI, MIERCURI 22.03.2017, ORA 16:00 LA CLUBUL SENIORILOR SECTORULUI 2 AFLAT IN PARCUL PLUMBUITA
Miercuri, 22.03.2017, la ora 16:00, la”CLUBUL SENIORILOR SECTORULUI 2 BUCURESTI” situat
in centrul PARCULUI PLUMBUITA (aflat la intersectia STRAZII DOAMNA GHICA cu SOSEAUA COLENTINA), se
desfasoara ADUNAREA GENERALA a filialelor 1, 2 si 3 ale SCMD SECTOR 2 BUCURESTI,
cu ordinea de zi anuntata de catre SCMD: legea pensiilor militare de stat si
contestatii, actualizarea la rezervisti a gradelor si functiilor, informarea
generala sindicala, juridica, financiara, consultanta juridica,
ilegalitatea pensionarii prin ”demisie”,
contracararea actiunilor ostile legii pensiilor militare de stat, alegerea
componentilor birourilor operative (fostii responsabili au abandonat filialele,
si nu au achitata cotizatia statutara), discutii, alte propuneri.
Invitati: membri ai Biroului Operativ
Central, Comitetului Director si departamentului juridic, care vor raspunde la
intrebari , vor face precizari si instruiri.
Deasemenea mai sunt
invitati sa participe si cei care nu au achitat cotizatia
pe perioada anterioara anului 2016, membrii altor filiale din Bucuresti si Ilfov, cei care vor
sa se inscrie in sindicat, simpatizanti/ sustinatori ori membri ai
altor organizatii/ asociatii ale rezervistilor sau cei din activitate. Si
membrii altor filiale pot achita cotizatia in programul de secretariat.
Programul de secretariat se va desfasura in aceeasi zi si locatie
cu adunarea generala, incepand cu ora 15:00!
Atentionam ca pentru a avea calitatea de
membru de sindicat, trebuie achitata cotizatia! Sunt in evidenta cei care au
cotizatia achitata pe anul 2015 si 2016.
In deschiderea adunarii, timp de
15 minute, se face prezentare si lansare de carte.
Reamintim celor binevoitori, persoane
fizice si juridice, ca pot face, in conditiile legii,redirectionare 2% din impozit(formular ANAF 230), donatii si
sponsorizari, organizatiei noastre in scop umanitar (pentru tratamente,
medicamente, compensare ingrijitori la domiciliu bolnavilor, pentru ingrijiri
paleative, sustinere/ asistenta psihologica)! Deasemenea se pot face
donatii de carte catre SCMD , filiala sau ”Clubului Seniorilor”, ori biblioteci.
Nu aruncati cultura la gunoi!
COMITETUL DIRECTOR
UNITATE SI IZBANDA!
joi, 31 octombrie 2013
„Extremiştii” de la Câmpeni au cerut respectarea legii
No,
hai!
Pe 19
octombrie 2013, la Câmpeni, a fost sărbătoare. În jur de 5.000 de locuitori ai
Munţilor Apuseni şi prieteni de-ai lor din toate colţurile ţării (Cluj,
Bucureşti, Braşov, Timişoara, Sibiu, Deva, Alba Iulia, Turda, Oradea, Piteşti
etc.) s-au adunat pentru a le transmite un mesaj cât se poate de clar
guvernanţilor: „Pe aici nu se trece cu cianură!”. Unii dintre ei au venit
la Marea Adunare cu vacile şi caii, care, la rândul lor, nu vor să aibă de a
face cu cianura.
Respectarea
legilor şi a drepturilor cetăţenilor a devenit în România un act de o raritate
extremă
Premierul
Victor Ponta a văzut, de la Bucureşti, că la Câmpeni s-ar fi adunat „un grup
extremist”. Eu am văzut, la faţa locului, oameni în haine de biserică sau în
costume populare ascultând un parastas în memoria eroilor zonei, tulnicile
Apusenilor, pe Mariana Anghel şi discursurile legate de respectarea legilor din
România. Dumnezeu ştie cum în mintea prim-ministrului apelul la respectarea
drepturilor cetăţenilor e un act „extremist”. Deşi, poate, dintr-o anumită
perspectivă, chiar are dreptate: respectarea legilor şi a drepturilor
cetăţenilor a devenit în România un act de o raritate extremă. Dincolo de toate
acestea, am văzutînsă motivul pentru care proiectul minier de la Roşia
Montană nu are nici cea mai mică şansă să devină realitate. Ani la rând,
propaganda companiei a clamat că proiectul ar avea susţinerea locuitorilor
zonei. Una dintre marile minciuni publicitare orchestrate în birourile
agenţiilor de PR. Dar care s-a dovedit (pentru cei care mai aveau vreo
îndoială) câtă acoperire are în realitate. R.M.G.C. pretinde că are, la ora
actuală, 500 de angajaţi şi că va crea „mii de locuri de muncă”.Dintre aceştia
şi rudele lor, la apelul şi mobilizarea companiei, s-au adunat 200-300 ieri, la
Roşia Montană…
O
sărbătoare a oamenilor liberi
Peste
voinţa locuitorilor Apusenilor, planurile oricărei companii şi a susţinătorilor
ei politici nu pot să treacă. Iar mobilizarea moţilor e doar la început.
Pentru că cei care au participat la Marea Adunare de la Câmpeni vor duce vestea
mai departe. La Albac, Sohodol, Horea, Bistra, Sălciua, Abrud, Arieşeni, Avram
Iancu, Bucium, Zlatna, Brad şi în alte zeci de localităţi din Apuseni. Iar
vestea are o semnificaţie aparte: locuitorii Apusenilor sunt oameni liberi,
care îşi cunosc drepturile şi îşi decid singuri soarta. Am spus-o şi la Câmpeni
şi o repet astăzi: 19 octombrie 2013 este o zi pentru istoria Munţilor Apuseni,
care va deveni, aşa cum a fost şi atunci, o sărbătoare. O sărbătoare a
oamenilor liberi.
Proclamaţia
de la Câmpeni - 19 octombrie 2013
„Noi,
locuitorii Munţilor Apuseni, adunaţi astăzi, 19 octombrie 2013, la Câmpeni, ne
afirmăm dreptul de a ne decide singuri soarta. În temeiul acestui deziderat
legitim proclamăm:
Pământul,
pădurile, păşunile, apa şi aerul Munţilor Apuseni aparţin celor care locuim
aici, aşa cum ne-au fost lăsate moştenire de străbuni. Avem dreptul şi
obligaţia să le transmitem în bună stare urmaşilor noştri, pentru ca şi ei să
se poată bucura de ele. Locuitorii Apusenilor sunt cei îndreptăţiţi să decidă
care e cel mai potrivit mod prin care bogăţiile cu care ne-au înzestrat natura
şi bunul Dumnezeu vor fi valorificate în folosul comunităţii noastre şi al
României!
Viaţa
în Munţii Apuseni nu e uşoară, dar avem păşuni pe care putem să ne creştem
vitele, avem păduri din care, cu bună măsură, putem lua lemne pentru fabricile
noastre de mobilă, încă mai avem ape curate, peisaje, monumente ale naturii şi
o istorie care atrag zeci de mii de turişti în fiecare an. Sunt activităţi de
pe urma cărora locuitorii Apusenilor trăiesc deja şi sunt oportunităţi de
dezvoltare, care, valorificate cu înţelepciune, pot să ne asigure un trai bun
atât nouă, cât şi copiilor şi nepoţilor noştri. Noi nu cerşim la uşile altora,
alţii au venit la uşa noastră şi încearcă să ia şi să distrugă ceea ce ne
aparţine!
Din
aceste activităţi şi din dezvoltarea lor se pot colecta taxe şi impozite care
să fie administrate în folosul nostru şi al cetăţenilor români. Cerem celor
care ne reprezintă, în Consiliile Locale şi Judeţene, în Primării, în Parlament
şi Guvern, să folosească cu responsabilitate deplină aceste taxe şi impozite,
pentru a construi drumuri, şcoli şi spitale. Aceşti bani nu sunt pentru
buzunarele lor, ci pentru a asigura dezvoltarea comunităţilor și o viaţă
fericită pentru cei care contribuie la buget. Dacă se dovedeşte că,
încălcându-ni-se voinţa, aceşti bani vor fi folosiţi împotriva noastră, ne
asumăm dreptul de a nu-i mai recunoaşte ca reprezentanţi legitimi şi ne vom apăra
aşa cum orice om e îndreptăţit să se apere împotriva celui care vrea să-i facă
un rău!
Orice
străin e binevenit în Munţii Apuseni atâta vreme cât ne respectă modul de viaţă
şi nu întreprinde nimic în măsură să-l schimbe împotriva voinţei noastre. Ne
păstrăm dreptul de a lupta împotriva tututor celor care prin viclenie, hoţie şi
corupţie vin aici pentru a fura ce e al nostru ori pentru a distruge resursele
naturale şi istorice de care depinde viaţa noastră. Fericirea şi bunăstarea
nimănui nu se poate baza pe nefericirea şi sărăcirea semenilor săi!
În
considerarea celor enunţate mai sus, le transmitem guvernanţilor şi
politicienilor, în mod imperativ, următoarele revendicări punctuale:
Revendicările
locuitorilor Ţării Moţilor
-
Respingerea de către Parlament a tuturor proiectelor de lege care prevăd măsuri
speciale de expropriere a cetăţenilor români, precum şi alte măsuri derogatorii
de la regimul legal de protecţie a mediului, patrimoniului cultural, apelor,
pajiştilor şi terenurilor agricole, bunurilor publice etc., în favoarea
companiilor miniere de orice tip;
-
Interzicerea prin lege a utilizării cianurii în activitățile miniere din
România;
Includerea
Roșiei Montane pe lista tentativă a României pentru UNESCO;
Respingerea
de urgență, prin Hotărâre de Guvern, a acordului de mediu pentru proiectul
minier de la Roșia Montană;
-
Desecretizarea tuturor contractelor şi actelor adiţionale încheiate de către
Guvern, referitoare la înstrăinarea, cedarea, concesionarea resurselor minerale
ale României;
- Demisia
inițiatorilor proiectului de lege specială pentru Roşia Montană: ministrul
Marilor Proiecte, Dan Șova, ministrul Mediului, Rovana Plumb, ministrul
Culturii, Daniel Barbu, directorul A.N.R.M., Gheorghe Duțu, precum și a
premierului Victor Ponta;
-
Asumarea de către Guvern a expertizei și a punctelor de vedere referitoare la
proiectul minier de la Roșia Montană exprimate de: Academia Română, Asociația
Ad Astra, Institutul Geologic Român, Ordinul Arhitecților din România, Sinodul
B.O.R., Sinodul B.R.U. și al celorlalte biserici creștine din România, precum
și de experții independenți;
-
Crearea unei Comisii Parlamentare de Anchetă a Afacerii Roşia Montană sub toate
aspectele: înstrăinarea zăcămintelor; acordarea licenţei; sponsorizările
R.M.G.C. către instituții publice și private, ONG-uri, persoane fizice;
influenţarea deciziilor politice; încălcarea unor hotărâri judecătoreşti
definitive; modul în care publicitatea oferită de companie a afectat libertatea
presei și dreptul la liberă exprimare etc.;
-
Refacerea și dezvoltarea infrastructurii rutiere din zona Munților Apuseni și
acordarea unor facilități fiscale și de altă natură pentru dezvoltarea
activităților economice în următoarele domenii: turism, prelucrarea lemnului și
refacerea fondului forestier, creșterea și prelucrarea produselor de origine
animală, apicultură, alte activități specifice zonei;
-
Adoptarea de către Guvernul României a unor politici publice, ca și elaborarea,
cu ajutorul societăţii civile reale, a unei strategii care să prevadă măsuri în
acord cu principiile dezvoltării durabile, ale utilizării optime a resurselor,
ale conservării patrimoniului cultural-istoric și ale sprijinirii
întreprinzătorilor locali;
-
Începerea de către instituțiile abilitate a cercetării penale în cazul persoanelor
care au semnat sau au participat la elaborarea și avizarea de documente cu
privire la proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană;
Interzicerea
prin lege a utilizării metodei fracturării hidraulice în exploatarea gazelor de
șist și respectarea, în zonele vizate pentru această exploatare, a voinței
suverane a cetățenilor, cu care ne exprimăm deplina solidaritate.
Aceasta
este voinţa noastră, a locuitorilor Munţilor Apuseni, a oamenilor liberi
prezenţi la Marea Adunare de la Câmpeni, exprimată public astăzi, 19 octombrie
2013, cu spiritul şi gândul îndreptate către o dezvoltare durabilă, care să
asigure accesul pentru mai multe generaţii la toate resursele cu care Dumnezeu
ne-a înzestrat.
Aşa să
ne ajute Dumnezeu!”
Foto
-Tudor Brădăţan
Grafica - Ion Măldărescu
miercuri, 27 februarie 2013
Dragi colegi, sa nu dam curs manipularilor si diversiunilor basiste!
Stimati colegi, va reamintesc ceea ce unii dintre dv. au uitat si anume ca SCMD, in timp, a devenit o "voce" tot mai puternica, o voce care a zgariat constant auzul presedinelui Basescu. Coeziunea noastra, dublata de disciplina si rigoarea dobandite pe parcursul carierei militare ne-au transformat intr-o adevarata forta de care a inceput sa se teama.
marți, 29 ianuarie 2013
Toamna senectuţii
Poate vi se pare
ciudată şi oarecum contradictorie alăturarea acestor două cuvinte din titlu,
dar nu este, pentru ca nu mă gândeam la vârsta matură, la toamna vieții, ci la
anotimpul ruginiu al culegerii roadelor care, metaforic vorbind, înseamnă retragerea
din activitate, pensionarea!
După o carieră
plină, în care am servit patria şi
poporul cu demnitate şi devotament, mereu gata la ordin, pregătiți sa ne
facem datoria 24 de ore din 24, a venit şi cuvenita răsplata pentru munca de o
viața: pensia! Stabilită conform legilor ţarii din acel moment, pensia,
proprietatea noastră, un drept intangibil şi inalienabil, era venitul nostru,
banii din care sa ne trăim în pace, tăcut, discret, senectutea.
Şi așa ar fi fost, dacă mafia portocalie ce a secătuit o ţară întreagă nu s-ar fi răzbunat
pe noi pentru ca am avut curajul să-i dezavuăm şi să ne unim glasul cu al celor
mulți, calcați în picioare de Băsescu şi acoliţii lui.
Nu am putut sta
impasibili în faţa jafului național! Cum puteam să nu reacţionam văzând că, zi
de zi, se fac „economii la buget” prin tăieri ilegale de salarii sau prin „restructurări”
stupide şi păguboase, ce au lăsat fără pâine o mulțime de oameni? Cum să nu ieșim
în stradă, alături de medici şi de profesori, pentru a cere ca spitalele să nu
fie închise, subvențiile pentru mame şi copii să nu fie tăiate, iar învățământul
să devină o prioritate strategică, pentru că el reprezintă o investiție în
viitorul acestei națiuni?
Cum puteam sta
deoparte, închizând ochii la toate aceste mizerii?
Cum ne-am fi
putut mânca pensia în tihnă, când o viața întreagă am vegheat ca avuția ţării să
nu fie furată, ca demnitatea şi onoarea acestei nații să fie respectate, iar
bunăstarea trăitorilor de pe aceste meleaguri, să fie apărată? Așa că am făcut ceea ce consideram că este de
datoria noastră să facem: am ieșit în
stradă şi am clamat, alături de toți cei umiliți şi nedreptățiți, demisia președintelui
şi a guvernului portocaliu, știind că „peştele de la cap de împute”!
Urmarea?
Cu o ură
feroce, aproape peste noapte au fost emise legi aberante, menite să ne pedepsească
şi să ne umilească. Nu conta că ele încălcau flagrant principiile statului de
drept, normele democratice, însăși legea fundamentală a ţării, Constituția! Ei
erau la putere, la ei erau „pâinea şi cuțitul”! Cu cinism şi cu un suveran dispreț,
abuzau însă de ea!
Aplicând
retroactiv legi strâmbe, „făcute pe genunchi” de Silviu Prigoană (individ plin
de carte, precum penele de gâscă, de apa!) - după cum singur a declarat la un
post de televiziune - şi de alții ca el, ne-au fost mutilate pensiile, ne-au
fost luate gradele militare şi am devenit, peste noapte, „asistați”, adică un
fel de trăitori din mila publică.
Senectutea,
care pentru alții, trăitori pe alte meleaguri, nu neapărat mai bogate, dar cu
respect pentru valori sacre precum familia, tradiția şi implicit, pentru
bătrânii lor, le este liniștită, blândă şi bună ca o pâine caldă, pentru noi, pensionarii
militari, loviți de ura lui Băsescu, este umilitoare şi grea.
În loc sa stăm
la gura sobei şi să le spunem basme nepoților, așa după cum ar fi fost firesc, noi
am fost nevoiți să ieșim în stradă, înfruntând gerul năprasnic, ca să ne cerem
dreptatea! Şi am făcut-o şi pe căldurile sufocante ale verii, cu toate ca ne-am
fi dorit, la fel ca pensionarii-militari din alte state ale UE, să fi putut depăna
amintiri, la o halba de bere. Si asta facem din 2010, de când pacea interioară
şi echilibrul ne-au fost spulberate de mizeria în care ne-au aruncat oamenii
servili şi cinici ai puterii. Şi în tot acest timp, măcinați de supărare, de
revoltă, de boală şi de neputință, s-au stins şi se sting, triști şi
neîmpăcați, tot mai mulți dintre camarazii cu care ieșeam la mitinguri. Dar cui
îi păsa?!
După victoria
covârșitoare a USL, victorie la care şi noi am avut o contribuție pentru că, disciplinați
şi corecți cum suntem, ne-am respectat angajamentul de a le da, cu încredere, votul
nostru (indiferent de condițiile meteo!), acum așteptam să vină şi promisa
reparație. Mai ales ca oameni de mare valoare, profesioniști autentici, cu
experiență în materie şi cu un acut simt al dreptății, ne asiguraseră că, odată
ajunși la putere, o vor face!
Ne-au transmis deja
că nu ne-au uitat, dar ne-au cerut să mai așteptăm până când se vor încheia discuțiile
cu FMI şi va fi votat bugetul pentru 2013! Şi chiar recent, ministrul muncii,
dna. Mariana Câmpeanu, a reiterat ideea că este necesar, moral şi corect să se
repare nedreptățile şi greșelile care s-au făcut în vechea guvernare, atât în ceea
ce ne privește pe noi, cei care am activat în sistemul de apărare, cât şi
pentru celelalte categorii de oameni, profund afectați de „ciuma portocalie”. Aceleași
asigurări ni le-au dat şi mulți alți membri ai USL, inclusiv dl. premier Victor
Ponta, adică oameni pentru care avem un profund respect şi în care credem.
Vă mulțumim
tuturor pentru aceste promisiuni şi așteptăm să le onorați!
Acum, că s-a
votat şi bugetul şi că delegația FMI (care în faţa unor oficiali europeni, şi-a
recunoscut eșecul cu politicile ei de austeritate, dar a încercat să-şi „umfle
mușchii” la noi, exact ca pe vremea obedientului Boc) a plecat, cred că, în
fine, a venit şi ceasul reparațiilor pe care, de trei ani, le tot clamăm şi le așteptăm.
Noi, cei care
am fost cândva militari, noi, „asistații”de azi, vă reamintim că ne-aţi făcut
niște promisiuni, ca v-am crezut şi încă vă credem!
Onorați-le!
Şi nu uitați că
pentru noi, timpul rămas este din ce în ce mai scurt! Amânările, indiferent de
motivație, nu mai sunt acceptabile pentru noi, cei care, cu fiecare zi scursă,
suntem tot mai aproape de pragul marii treceri în neființă.
Ajutați-ne să
ne trăim răstimpul rămas în liniște, cu seninătate şi suflet împăcat, nu măcinați
de revolta umilinței de a ni se fi anulat, dintr-o trăsătura de condei, munca şi
statutul profesional de o viață!
Lt.col. (r )
Ada Murzea
joi, 12 iulie 2012
Mesajul Arhimandritului catre popor
“Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi! Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale? Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria , şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.
Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ.
Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat ?Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc.
Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat ?Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.
Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile ?
Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta? Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta ? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma ? -
Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. Tu taci; -
Astăzi , ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam. Tu taci; -
Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilorsunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. Tu taci; -
Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei. Tu taci; -
Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile. Tu taci; -
Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile “ la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul iar ţara rămâne pe butuci. Tu taci; -
Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca fii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:
1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. Tu taci; -
2. Elemente din tezaurul ţării sunt trimise ” la expoziţie” în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. Tu taci; -
3. Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională. Tu taci ; -
Slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică“mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”. Tu taci ; -
- Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui. Tu taci; -
- Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze spun că nu e nimic deosebit. - Tu taci; -
Ţi se fură voturile iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată. - Tu taci; -
În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. - Tu taci; -
- Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. - Tu taci; -
- Dacă te îmbolnăveşti , nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele , s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare. - Tu taci; -
- Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român , chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României, (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al ŢINUTULUI SECUIESC, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. - Toţi tac. – Tu taci; -
- Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii pentru că eşti prea bogat în viziunea lor sau nu meriţi ce ai câştigat , iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma. - Tu taci; -
Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire. - Tu taci; -
- Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. - Tu taci; – -
Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul dar să mai te consulte pe tine . - Tu taci; -
- Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri fără să le pese de interesul naţiunii trădând jurământul făcut la investire. -Tu taci; – Asta se întâmplă astăzi, popor român, şi - Tu taci; -
Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam. -Cât o să mai taci ? -
- Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii”.
duminică, 11 martie 2012
APEL- DESCHIDEŢI OCHII SI TREZIŢI-VĂ
In vremurile
acestea atât de grele, in care, cu toții,
tineri si bătrâni, femei si bărbați,
suntem sufocați de mafia portocalie, apelul SCMD la acțiune reprezintă o reacție in
fața nedreptății si a
corupției care ne sufoca zi
de zi.
La mitingul din 14 martie ii așteptam pe toți cei sătui de mizeria, sărăcia si batjocura
indurate sub guvernarea portocalie, dirijată de un președinte deraiat rău de la linia dreaptă a decenței si corectitudinii.
Daca v-ați saturat
sa vedeți cum se râde de noi in toată Europa din cauza
incompetenței camarilei lui Băsescu, ajunsă in funcții înalte, daca vi s-a acrit de atâtea " succesuri", daca vă
crapă obrazul când îl vedeți pe
președintele nostru la reuniuni de șefi de state, că nu este băgat de
nimeni in seama, încât ajunge să cerșească
atenția mai marilor lumii, or, mai rău, îl ia
gura pe dinainte si face declarații
jenante, care numai politico-diplomatice nu sunt, daca vi s-a scârbit de toate
acestea, daca vreți normalitate,
dreptate socială, respect, o economie viabilă si să dispară, dacă nu cu toții, că este imposibil, măcar marii corupți, începând cu traficantul de arme ce se ţine de nășit pui de mafioți romi
si terminând cu pațachinele portocalii, care au tocat bugetul pentru
a-şi trage foloase personale, atunci veniți la
mitingul nostru!
Dacă vreți să nu
ne mai îndatoram, ca țară, si să
recuperam, măcar o parte din banii deturnați de mafia portocalie, dacă vreți ca
sănătatea si învățământul să nu mai fie cenușăresele bugetului, dacă vreți să reparăm ce se mai poate repara, alăturați-vă nouă ! Mitingul este forma noastră de protest
democratic si civilizat. Nu ne așteptăm
ca cel vizat să demisioneze! Demisia se poartă doar in statele unde există
adevărați oameni politici, cu o cultură in acest sens, cu
orgoliu si cu demnitate. Pe plaiuri dâmbovițene, actualmente, unica
politică este cea a ciolanului bun de ros, iar Popeye al nostru va
face orice pentru a nu-l scăpa! Schimbă si Constituția, doar ca să-i fie
lui bine! Ce contează că este legea fundamentală a statului nostru? El este
deasupra ei, deasupra a tot, el este DICTATORUL!
Ne-a băgat pe gât
legi strâmbe, votate de acoliții săi, la fel cum Pristanda al lui Caragiale număra steagurile
din fata primăriei. Acest „accidental istoriei”, ajuns in fruntea tării, care, fără milă,
pocnește pe șestache copii, trântește pumnul in gura opozanților, rânjește
cinic, plânge fals sau hăhăie stupid, este principalul vinovat pentru dezastrul in
care se află ţara azi. El si clica lui
au secătuit-o, au îndatorat-o, au arvunit viitorul copiilor noștri, iar pe noi,
tineri sau bătrâni, pensionari sau salariați, pe noi, romanii aflați sub bocancul portocaliu, ne-au coborât la limita subzistentei.
Daca vreți ca ai
noștri copii să nu-și mai caute un rost pe meleaguri străine, să nu ajungă să spună si ei,
despre Romania, cum au făcut-o alții,
"că este o tară frumoasă, dar păcat
că este locuită", atunci veniți cu noi la miting!
Gândiți-vă ca
este vorba de viitor, de moștenirea
pe care noi, cei de acum, le-o lăsam urmașilor! Alăturați-vă nouă! Nu renunțați, nu vă resemnați, nu pierdeți speranța! Va
fi mai bine, trebuie sa fie mai bine, dar pentru asta nu avem dreptul să stăm
cu brațele încrucișate si
să așteptam! Trebuie să acționăm! Trebuie să refacem coeziunea socială si să nu ne mai lăsam învrăjbiți! Să nu-i mai permitem dictatorului să ne
manipuleze in stil machiavelic, tineri contra bătrâni, militari contra
civili, salariați contra pensionari sau
etnici de orice fel, împotriva românilor ! Să ne sprijinim reciproc, să refacem
unitatea si atunci vom reuși să ne scuturăm de toate aceste căpușe portocalii! Veniți
cu toții la acest miting! Este nevoie să punem umărul, solidar, ca să dărâmăm
buturuga cea mare si putregăită!
Domnilor politicieni onești, nu închideți ochii, nu vă astupați
urechile, nu ne ignorați, ajutați-ne! Veniți
alături de noi! Noi,
amărâții ăștia
care v-am dat votul nostru si care am crezut in voi, vă cerem ajutor! Nu
o facem pentru noi, ci pentru tară, pentru demnitatea ființei naționale si reinstaurarea statului de drept, pentru
salvgardarea democrației, grav amenințată de dictatura portocalie!
Va așteptam
sa ne fiți alături !!!!
SCMD -Sector 2- Filiala 3
Abonați-vă la:
Postări (Atom)